Acasă Supa Laksa, Deliciul Malaeziei

Supa Laksa, deliciul Malaeziei

Supa-laksa_malaezia

Secretul acestei supe malaeziene constă în pasta specială folosită, care creează o explozie de arome ce te vor duce cu gândul la marea albastră, soarele și palmierii plajelor asiatice.

Dacă vrei să aduci gustul vacanțelor exotice pe masa ta, încearcă rețeta supei malaeziene Laksa și bucură-te de aromele sale inconfundabile.

Gastronomia asiatică uimește întotdeauna prin modul în care combină ingredientele și prin gustul inconfundabil, parfumat și apetisant al preparatelor.

Sfaturi utile

Pentru că este o rețetă extrem de versatilă din punctul de vedere al ingredientelor, iată și câteva sfaturi care te vor ajuta să gătești acest fel de mâncare exotic cu mai multă ușurință.

Poți fierbe pieptul sau pulpele de pui separat, adăugând apei în care vor fierbe puțină sare, câteva cepe verzi, frunze de coriandru, muguri de soia, un baton de scorțișoară și câteva frunze de pătrunjel. Când sunt făcute, se scot și se scurg, se taie în bucățele mici, iar apa în care au fiert poate fi folosită la prepararea supei, înlocuind, astfel, fondul de pui.

Dacă folosești tăieței de orez, este suficient să-i lași un minut sau două în apă clocotită înainte de a-i servi.
În cazul în care ai în frigider resturi de la o friptură de pui sau curcan, le poți tăia în bucăți potrivite și le poți așeza într-un bol la masă, alături de bucățele de tofu prăjit sau creveți fierți, pentru cei care doresc o garnitură mai bogată.
Dacă nu ai creveți uscați, poți folosi mai mult sos de pește, deși vei pierde din savoarea autentică a preparatului.

Poți condimenta supa, după preferință, cu sosuri mai picante sau mai dulci. Încearcă sambalul indonezian, un sos dulce-picant făcut din ardei iuți, usturoi și zahăr sau curry-ul indian.
În funcție de gust, poți adăuga supei vegetalele care îți plac: spanac, castraveți tăiați fin, mentă sau chiar bucățele de ananas.

Vezi aici retețele noastre din această categorie

Supa-laksa_malaezia

Supă Laksa

Vezi detalii
Supa_laksa_singapore

Pastă Laksa

Vezi detalii