Eggnog
Eggnog este o băutură delicioasă, care nu lipsește de pe masa de Crăciun a americanilor.
Eggnog este o băutură făcută din lapte, gălbenușuri de ou și alcool, care se consumă caldă sau rece, pe timpul iernii. În Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, este servită în Ajunul Crăciunului, dar rețeta este foarte populară și în țări ca Germania și Australia. Deși rețeta de bază conține alcool, eggnog poate fi preparat și în versiune fără alcool, pentru a fi servit copiilor. Descoperă mai jos rețeta de eggnog, lichiorul de ouă care nu lipsește de pe masa de Crăciun a americanilor, precum și câteva sfaturi pentru reușita preparării acestei băuturi.
Eggnog este o băutură care nu necesită multe ingrediente, însă totul trebuie să fie de cea mai bună calitate.
Sfaturi utile
De ce ingrediente ai nevoie pentru un eggnog delicios?
Ai nevoie de:
Lapte – de preferat integral sau semidegresat, după preferințe. Totuși, dacă vrei o versiune vegetariană, poți încerca un lapte din migdale sau fistic, pentru mai multă aromă. Pentru a da consistență versiunii vegetariene, laptele se combină cu câteva linguri de unt de migdale sau alte fructe oleaginoase.
Gălbenușuri de ou – foarte proaspete, pentru a îngroșa textura băuturii.
Smântână lichidă – este opțională, poți alege o versiune mai puțin grasă. O poți adăuga în rețetă sau o poți folosi, sub formă de frișcă, pentru a decora paharele cu băutură.
Zahăr tos simplu – pentru un plus de aromă, poți folosi unul brun, care aduce o tușă de caramel.
Mai poți folosi miere, sirop de arțar ori de agave, pe scurt, ce îți place mai mult.
Condimente – cele specifice Crăciunului, precum scorțișoara, nucșoara și vanilia.
Lichior de ouă cu alcool rafinat, rom, whisky sau nonalcoolic?
Să prepari un lichior de ouă cu alcool rafinat, rom sau whisky? Pe scurt, ce alcool să folosești pentru eggnog? În prezent, în mod tradițional, eggnog se prepară cu rom, fie alb, fie negru. Însă, nimic nu te împiedică să folosești alte tipuri de băuturi alcoolice, de exemplu, whisky, brandy, bere sau vin. De asemenea, poți prepara eggnog folosind mai multe tipuri de băuturi.
Eggnog – cald sau rece?
Cum este mai potrivit să consumi băutura, caldă sau rece? Deși în mod tradițional americanii o consumă fierbinte în noaptea de Revelion, o poți bea și rece, fiind la fel de delicioasă.
Eggnog – termen de valabilitate
Rețeta conține lapte, smântână și ouă, deci este esențial să fie conservată la rece, la frigider, nu mai mult de trei zile. Dacă ai pregătit o cantitate prea mare, una dintre soluțiile de a o refolosi este să faci frigănele. Din pâine simplă sau cozonac, presărate cu zahăr pudră ori stropite cu sos de ciocolată și decorate cu fructe proaspete, vor fi sigur un deliciu pentru micul dejun sau o gustare.
Vezi aici retete din aceasta categorie
Eggnog rețeta tradițională americană
Lichior de ouă rețetă fără alcool
Eggnog este o băutură delicioasă și în absența alcoolului. În plus, poți servi lichior de ouă rețeta fără alcool și celor mici.