Cocktail Cosmopolitan
Devenit popular în ultimele decenii datorită serialului „Sex & The City”, Cosmopolitan, sau Cosmo, pe scurt, este un cocktail simplu, preparat din votcă, suc de lămâie, suc de afine și triplu sec. Cocktailul Cosmopolitan se servește rece și este perfect pentru evenimente care implică interacțiune socială, ca întâlnirile între prieteni ori petreceri.
Descoperă mai jos rețeta pentru cocktailul Cosmopolitan, precum și câteva secrete prentru reușita unei băuturi perfecte pentru sezonul cald, dar care se recomandă a fi consumată cu moderație.
Pentru că imaginația omului nu are limite, de-a lungul anilor au apărut mai multe versiuni de cocktail Cosmopolitan, iar, printre acestea, se numără Royal Cosmopolitan, Cosmobellini și Cosmocello. Baza este rețeta clasică de cocktail Cosmopolitan, cu diverse adaosuri, de la prosecco la limoncello și piure de zmeură.
Sfaturi utile
Cocktailul Cosmopolitan și-a făcut apariția în anii 1930, dar rețeta descoperită în anumite cărți ale epocii era foarte diferită de cea din prezent, respectiv conținea o cantitate mai mare de alcool și, în loc de votcă, se folosea gin. În anii 1970, în rețetă a apărut ca ingredient sucul de afine, iar, 20 de ani mai târziu, pentru cocktailul Cosmopolitan a început să fie folosită vodca cu lămâie. Rețeta a fost apoi rafinată cu coajă de portocală flambată, care decorează paharul de cocktail. În prezent, Cosmopolitan se numără printre cocktailurile clasice.
Iată mai jos câteva sfaturi pentru prepararea unui cocktail Cosmopolitan:
- baza cocktailului este votca cu lămâie, dar amestecul include și triplu sec, un lichior din coajă de portocală;
sucul de merișoare și cel de lime completează rețeta și este recomandat să le prepari proaspete, în casă;
- singura dificultate în pregătirea acestui cocktail poate să fie dubla filtrare, înainte de a-l turna în pahar;
- fâșia de coajă de portocală care decorează cocktailul Cosmopolitan se flambează înainte de a garnisi cu ea paharul, trecând-o pe deasupra unei flăcări;
- alege pahare Cosmopolitan cu picior și nu uita să le răcești bine înainte de a turna băutura în ele.
Câte calorii are cocktailul Cosmopolitan
Cosmopolitan cocktail rețeta clasică are un număr destul de ridicat de calorii, aproximativ 210 per porție.
Ușor de recunoscut după culoarea roz și gustul dulce, cocktailul Cosmopolitan este și simplu de preparat, cu condiția să folosești ingrediente de calitate. Prepară cocktailul Cosmopolitan după rețeta de mai sus sau optează pentru una din numeroasele sale versiuni și degustă-l cu moderație alături de cei dragi.
Vezi aici retete din aceasta categorie
Cosmopolitan cocktail rețeta clasică
Pentru Cosmopolitan cocktail rețeta clasică ai nevoie de un shaker, dar ai grijă să nu agiți ingredientele prea mult. Mișcă shakerul de jos în sus de câteva ori și apoi toarnă cocktailul într-un pahar foarte rece. De asemenea, este important să respecți întocmai rețeta, pentru a obține un echilibru între alcool și aciditatea sucurilor de lămâie și afine.
Cocktail Royal Cosmopolitan rețetă rapidă
Un cocktail efervescent, Royal Cosmopolitan se prepară cu șampanie de bună calitate și se servește foarte rece.
Cocktail Cosmocello
O versiune delicioasă a clasicului cocktail Cosmopolitan, Cosmocello are printre ingrediente limoncello, lichiorul de lămâie italian.
Cocktail Cosmobellini
Cocktailul Cosmobellini este un hibrid între două băuturi clasice, Cosmopolitan și Bellini
Cocktail Raspberry Cosmopolitan
Înlocuiește coaja de lămâie din cocktailul Cosmopolitan cu zmeură proaspătă și vei obține o băutură de vară cu gust proaspăt.
Cocktail Cointreau Cosmopolitan Martini
Cointreau Cosmopolitan Martini este o variantă foarte simplă a rețetei clasice de cocktail Cosmopolitan.