Acasă Blog Culinar Sandwich Cu Muschiuleț de Porc Frăgezit

Sandwich cu muschiuleț de porc frăgezit

Pasi de preparare

5

Ingrediente

200 g
mușchiuleț de porc frăgezit
2 felii
pâine țărănească
4
ouă
500 ml
lapte
100 g
unt
50 g
emmentaler
100 g
pesto
100 g
salam picant
50 g
castraveți murați
100 g
cremă de brânză
50 g
ardei iuți murați
cartofi congelați
sare și piper
ulei de măsline
10 g
anșoa

Mod de preparare

Rețeta de sandwich cu mușchi de porc, recomandată de Chef Radu Darie, duce banalul preparat la un nou nivel, pentru a obține un mix de gusturi și texturi inedite. Fiecare mușcătură oferă o combinație reușită între mușchiulețul de porc fragezit, brânza cremoasă, castraveți și condimente. Vezi mai jos câteva recomandări pentru a pregăti un sandwich cu mușchi de porc:

  • Folosește pentru sandwich doar carne proaspătă de porc;
  • Nu înghesui tigaia - atunci când prăjești carnea de porc, asigură-te că nu aglomerezi tigaia. Altfel, riști scăderea temperaturii uleiului și o carne unsuroasă și mult prea moale;
  • Deoarece pâinea se poate înmuia la frigider, este recomandat să consumi sandwich-urile imediat după preparare, când încă sunt calde;
  • Dacă nu ai anșoa, o poți înlocui cu capere;
  • Rețeta poate fi personalizată, la nevoie. Nu îți place salamul picant? Înlocuiește-l cu unul preferat de tine;
  • Pentru o aromă inedită, mai bogată, înlocuiește crema de brânză cu brânză moale de capră;
  • Pentru un gust mai crocant, la prăjire adaugă și o lingură de pesmet;
  • Ca alternativă, poți prăji pâinea pe grill cu puțin unt;
  • Pentru a accentua savorile, pregătește acasă pesto din usturoi și ierburi aromatice proaspete;
  • Dacă preferi gustul picant, poți stropi crema de brânză cu sos sriracha;
  • Pentru un gust proaspăt, decorează sandwich-ul cu pătrunjel verde sau rucola;
  • Alătură sandwich-ului o salată verde simplă sau legume la cuptor.
     
  1. Se toacă ardeii iuți, castraveții murați și anșoa-ul. Apoi se amestecă cu crema de brânză pentru a forma un sos. 
  2. Mușchiulețul frăgezit se taie în două. Se pune într-o tigaie încinsă, cu ulei și unt, și se rumenește 3-4 minute pe fiecare parte. Carnea se ia de pe foc și se taie felii subțiri, apoi se pun cu grijă în tigaie pentru a le prăji pe ambele părți. 
  3. Se prăjesc cartofii congelați după preferință. 
  4. Cele două felii de pâine țărănească se trec printr-un amestec lichid format din ouă, lapte, sare și piper. Apoi se prăjesc în tigaie, pe ambele părți.
  5. Se ansamblează sandwich-ul astfel: se ung ambele felii de pâine cu sosul pregătit, se așază salam picant pe o felie, peste se pune carnea frăgezită, două felii de Emmentaler și se închide sandwich-ul. Peste așezăm alte două felii de Emmentaler și întreg sandwich-ul se dă la cuptor pentru 20 de minute la 160C. 
    Se servește cald. 
    Poftă bună!

Bucură-te de o experiență culinară completă! Descoperă promoțiile noastre la ingredientele necesare pentru a găti o rețetă ca un adevarăt Chef!