Acasă Tarta Provence

Tarta Provence

tartaprovence

Bucătăria provensală include, de cele mai multe ori, preparate simple, dar delicioase. Iată câteva rețete de tartă Provence care îți vor încânta papilele gustative.

Bucătăria provensală are un loc special în gastronomia franceză. Este parte a marii bucătării mediteraneene și include, de cele mai multe ori, preparate simple, dar delicioase, care pun în evidență gusturi și texturi. Felurile de mâncare din Provence respectă, în general, sezonalitatea, fiind gătite din ingrediente proaspete, precum roșiile, ardeii grași, vinetele, dovleceii, anșoa, condimentate cu usturoi, șofran, măsline și ierburi specifice zonei. Astfel, primăvara, ingredientele de bază sunt sparanghelul și fasolea verde, urmate de fructele de vară, ca pepenii, căpșunile și cireșele, iar toamna apar ciupercile sălbatice. În ianuarie și februarie, se găsesc trufele de sezon, iar iarna se gătește frecvent o tocană de vită sau miel cu sos de vin și legume.

Ratatouille (tocana de legume), bouillabaisse (supa groasă de pește și fructe de mare), sosul aioli (de usturoi), soupe au pistou (supa de paste cu fasole boabe), tapenade (pasta de măsline cu capere) se numără printre cele mai cunoscute preparate din Provence. Lor li se alătură tartele din legume proaspete, cu măsline și ierburi. Am pregătit, mai jos, câteva rețete de tarte din Provence, precum și sfaturi pentru reușita lor.

Sfaturi utile

Tartele provensale se prepară relativ rapid, din ingrediente puține, pe care, de cele mai multe ori, le ai în frigider sau în cămară. Pregătește ingrediente proaspete și încearcă rețetele de mai jos, pentru prânz sau cină, ca fel complet sau ca aperitiv. Instaleaza aplicatia Selgros și te bucuri de și mai multe beneficii. Ai acces la cele mai recente cataloage și funcționalități suplimentare, ca să îți planifici cumpărăturile și ești informat la zi despre ultimele promoții.

Poți uita acasă cardul Selgros: acum îl prezinți la casa de marcat, direct din aplicație.

Tarta Provence se prepară, de obicei, cu un aluat fraged cu unt. Ai nevoie de 300 g de făină, 100 g unt moale, 80 ml de apă și o jumătate de linguriță de sare. Frământă rapid aluatul și apoi pune-l într-o formă de tartă. Înțeapă-l cu o furculiță și acoperă-l cu o foaie de hârtie de copt și boabe de fasole. Crusta se coace 10 minute la 200°C, apoi se scoate din cuptor și se înlătură hârtia și boabele. Odată umplută, tarta se mai coace aproximativ 30 de minute.

Poți înlocui aluatul cu unt cu un foitaj cumpărat din comerț. În acest caz, aluatul doar se înțeapă, se umple și se coace aproximativ 40 de minute.

Aluatul se acoperă, de obicei, cu un sos de tomate gros, similar celui de pizza.

Tarta provensală se prepară, în general, cu legume proaspete, de vară, precum roșii, dovlecei, vinete, ciuperci. Dacă se folosește ceapă, aceasta se gătește în prealabil în ulei de măsline, cu puțină sare.

În general, carnea folosită la acest tip de tarte este de pește (ton, anșoa sau somon).

Măslinele negre, cu sau fără sâmburi, și un firicel de ulei de măsline oferă mai multă aromă tartelor.

Ierburile de Provence (rozmarin, oregano, pătrunjel, cimbrișor, busuioc, măghiran, cimbru) sunt folosite, de asemenea, pentru aromatizare.

Tarta Provence aduce în farfurie gusturi și arome însorite, mediteraneene. Pregătește una dintre rețetele de mai sus sau folosește-ți imaginația pentru a le găti celor dragi o tartă savuroasă, care le va încânta papilele gustative!

Vezi aici retetele noastre din aceasta categorie

tartaprovence

Tartă provensală simplă

Ai nevoie de o jumătate de oră pentru a pregăti această tartă simplă, dar savuroasă.

Vezi detalii
tartaprovence

Tartă Provence cu dovlecei

Această tartă aduce în farfurie arome de vară: dovlecei, roșii și rozmarin.

Vezi detalii
tartaprovence

Tarte de Menton, cu ceapă și măsline

Această tartă nu conține decât ceapă și măsline, dar este foarte gustoasă.

Vezi detalii
tartaprovence

Tartă provensală cu ciuperci

Această tartă este o sursă bună de proteine vegetale.

Vezi detalii
tartaprovence

Tartă provensală cu ton

O plăcintă rustică, plină de aromă, cu muștar, ton și roșii.

Vezi detalii