Vita Stroganoff, de la origini pana in prezent

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Prima rețetă cunoscută a acestui preparat apărea în 1871, în cartea de bucate clasică rusă a Elenei Molokhovets, „A Gift to Young Housewives” („Cadou pentru tinerele casnice”), și se numea „Govjadina po-strogonovski, s gorchitseju” sau, mai bine zis „Vită à la Stroganov, cu muștar”. Rețeta conținea cuburi de carne de vită, nu fâșii, preparate într-o marinată uscată de sare și condimente, sotate, apoi, în unt. Sosul este unul simplu, din supă, făină și muștar, apoi se adaugă o cantitate mică de smântână. Nu conținea ceapă, ciuperci sau vin, ca în majoritatea rețetelor apărute ulterior, iar garnitura clasică erau rondelele de cartofi prăjite.

Istoria acestui preparat ne duce în anul 1891, când un bucătar francez, pe nume Charles Briere, ce lucra pentru o familie bogată din Sankt Petersburg, a creat acest fel de mâncare, pentru un concurs de gătit. Urmând obiceiul rusesc din acele vremuri, preparatul premiat a primit numele angajatorului acestui bucătar, Contele Pavel Alexandrovici Stroganov. Un detaliu simpatic, dar care, din păcate, nu a fost confirmat niciodată, este faptul că feliile subțiri de carne au fost astfel tăiate pentru a fi mai ușor de consumat de către conte, care avea anumite probleme cu dantura.

Nu se știe cum Briere a ajuns la acest preparat, dar el exprima perfect cultura franco-rusă a aristocrației de la acea vreme. Rumenirea cărnii, crearea sosului în tigaie după scoaterea acesteia, aromatizarea acestuia cu muștar, toate erau tehnici clasice franceze, pe când carnea de vită în sos de smântână era un preparat de mult timp favorit în Rusia.

Carnea de vită Stroganoff a devenit rapid o senzație, mai întâi în Rusia și apoi în China. A fost deosebit de popular în Shanghai, cunoscut în anii 1920 ca Parisul din Est. Sosirea sa în Statele Unite a fost încetinită de faptul că primii imigranți ruși, care tocmai scăpaseră de abuzurile țarului, fie nu cunoșteau felul de mâncare, fie nu aveau chef să-l popularizeze. Însă al doilea val de imigranți era compus din membri ai clasei superioare, care erau nostalgici după vremurile apuse. Aceștia au început să deschidă restaurante elegante pentru prietenii expatriați. Salonul de ceai rusesc din New York, fondat de foștii membri ai companiei Imperial Ballet, și-a deschis porțile în 1927.

Prima rețetă în limba engleză pentru vita Stroganoff a apărut într-o carte de bucate, în 1932, dar a căpătat popularitate abia după al Doilea Război Mondial. Militarii care serviseră peste hotare erau deschiși la noi gusturi și arome. Unii au devenit editorii, scriitorii și bucătarii care au redefinit bucătăria americană. În același timp, familiile s-au mutat în suburbii, iar petrecerile au devenit mai la modă ca niciodată. Vita Stroganoff, luxoasă, dar ușor de gătit, a devenit un fel de mâncare preferat al diferitelor familii, dar și un preparat principal, în meniurile restaurantelor de lux.

De-a lungul anilor, rețeta a fost transformată, adăugându-i-se ingrediente precum sosul de roșii sau Worcestershire și supă de ciuperci condensată.
Și dacă vă plimbați vreodată prin Sankt Petersburg, nu uitați să mergeți pe strada 17 Nevsky Prospect, lângă Canalul Moika, unde Palatul Stroganov a devenit, azi, un muzeu ale cărui camere restaurate sunt deschise publicului.