Acasă Blog Culinar Stridii La Cuptor Cu Trei Feluri de Brânză

Stridii la cuptor cu trei feluri de brânză

Pasi de preparare

7

Ingrediente

14
stridii medii – 16-20 dacă sunt mici
150 g
cremă de brânză
150 g
brânză cheddar (se poate înlocui cu brânză Edam, Gouda sau similară)
50 g
bacon
1
cățel de usturoi, tocat mărunt
90 g
parmezan ras
piper negru, proaspăt râșnit

Mod de preparare

Pasul 1. Baconul se taie în bastonașe subțiri și se rumenește în tigaie, fără să se ardă, până devine crocant.

Pasul 2. Se spală și se curăță stridiile, se desfac și se lasă carnea în valva inferioară.

Pasul 3. Se încinge cuptorul la 220 de grade. 

Pasul 4. Se pune într-o tavă de cuptor nu prea adâncă o folie alimentară de aluminiu care se încrețeste, în așa fel încât să poată susține stridiile. Se așază stridiile în tavă cu valvă cu tot.

Pasul 5. Într-un bol se amestecă până la omogenizare brânza cheddar, crema de brânză, baconul, usturoiul tocat mărunt și piperul.

Pasul 6. Se pune câte o lingură din acest amestec peste fiecare stridie și se presară deasupra parmezan ras.

Pasul 7. Se bagă tava la cuptor și se lasă 8-10 minute sau până când parmezanul se rumenește. 

Se servesc calde.

Ești pasionat de bunătățuri? Solicită cardul Selgros, care acum se eliberează și persoanelor fizice. Îl poți obține ușor și rapid, completând formularul din aplicație sau la birourile de informații clienți din magazine.